Am fost în tabără

De cercetași.
La Azuga.
Cu Echipa de Distractie EDK.
Și a fost atât de frumooos și de distractiiiv și de relaxaaant!!!...

 Frumos pentru că am fost cu copiii, am avut parte de cele mai desăvârșite peisaje montane și am avut sentimentul că nu ne-am mai întoarce. Drumul de două ore nu a fost suficient pentru a ne obișnui cu ideea de plecare, cu savurarea plimbării trecând prin localități atât de românești, dar atât de diferite, încât te-ai fi oprit puțin să te convingi.

Distractiv pentru că tabăra a fost atât de așteptată de copii, încât la fața locului au profitat de orice provocare tematică, au învățat aplicând sfaturile de orientare, supraviețuire, lucru în echipă și alte activități organizate de instructorii Echipei de Distracție EDK. Ca și altădată, am participat la toate activitățile copiilor, deși mai mult le-am fost alături, dar tot am pierdut câteva aplicații... La activitatea  de orientare am asistat cu încântare la o demonstrație de răbdare a monitorilor din echipă, la tiroliană am încercat adrenalina pe pielea mea și a trebuit să merg până la capăt, dar nu știu dacă aș mai încerca vreodată să mă aventurez, la tir cu arcul am lipsit, deși am mai prins câteva cadre (cei mai mici dintre copii și-au respectat programul de odihnă și se vedea în fiecare zi cum sunt din ce în ce mai „atinși” de aerul curat, de munte), la tehnicile de supraviețuire am fost uimită să văd cât de inventivi sunt copiii când este vorba să construiască ceva mai trainic decât adversarii. Am fost mândră de ei pentru că au respectat regulile și nu au avut nevoie de ajutorul meu! Și ei au fost mândri de rezultate!

orientare cu busola alături de Gabi

construirea unei bărcuțe

pregătirea pentru tiroliană

către inima pădurii

tir cu arcul la îndrumările lui Florin



Relaxant pentru că nu auzeam decât ploaia noaptea, câte un bună dimineața care te trimitea înapoi în pat, lipsea cu desăvârșirea planul pentru a doua zi, ci doar câte o curiozitate despre „când mergem la ...?” și cam atât. Nu cred că puteam rezolva mai mult: oficial, eram în vacanță și ne mergea bine!!! Urmează, probabil, aceeași tabără, numai anotimpul va fi altul.



Blogurile pe care le urmaresc

Pentru că și pe blogul cu care am debutat în virtual urmăresc „ce le place altora”, la rubrica cu același titlu, adaug și aici câteva zone de inspirație în rubrica „și alții fac la fel” din care mărturisesc sincer că uneori am luat ideile prezentate ca fiind aplicabile fără modificări. Sunt idei nemaipomenite, cu siguranță firești în funcție de tematica școlară, însă atât de firești încât ar fi păcat să nu fie share-uite. Cei prezentați se bucură de satisfacțiile locului de muncă, imprimă spațiului stilul pedagogic personal, și eu voi face acest lucru și cu siguranță se va observa, nu se manifestă modest în a arăta cum lucrează și nu se zgârcesc în a împărtăși cu alții toate ideile bune pe care le au în lucrul cu copiii. Și dacă tot am ajuns aici, pot spune că știu eu câteva persoane, dacă le-aș număra s-ar aduna destule, care simt că ceea ce fac e mult prea inspirat pentru a împărtăși ideea. Greșit! Cu cât împărtășesc mai mult, cu atât au mai mulți copii de câștigat. Menirea învățământului, după părerea mea, nu este elogiul profesorului, ci lauda cu performanța elevului.

 

Iar cei pe care îi alătur blogului meu doresc mai mult decât putem înțelege să arate ce fac bun, nobil, inspirat, educativ, creativ, afectiv.

 

Cu Giliola de la Children Tour colaborez pentru organizarea activităților extracurriculare, de la Ioana Găzdac am învățat într-o tabără Jocuri pentru copii mari si mici, pe Mihaela de la Springfield Center o urmăresc și aici și pe rețelele de socializare, mărturisirea colegei mele pictor scenograf este Pictez cum simt, iar o tehnică art & craft se găsește sub Pasiuni. Celelalte bloguri apațin lumii largi, cu vederi moderne, cu suflet mare, cu inițiative de lăudat. Spor la inspirat!

A venit timpul sa povestesc

Și declar de bunăvoie și nesilită de nimeni că am ce povesti! Nu am făcut-o până acum, deoarece aș fi vrut ca prima postare de pe acest blog să fie cea mai inspirată povestire din viața mea profesională... Dar ințeleg pe zi ce trece că ea va deveni ultima, exact ca într-un CV: interesează și atrage atenția doar prezentul, actualitatea. Iar pentru mine, cea care se dezvăluie ca Miss Mony, este de fapt cea care este actuală și activă datorită întâmplărilor dinainte de prezent. Îl trăiesc, îl simt și pândesc prezentul, dar sunt cu un pas în spatele lui pentru frumusețea lucrurilor care l-au generat. Nu frumusețea. Emoțiile sunt cele care mă desăvârșesc. Emoțiile îmi construiesc prezentul. Și de multe ori m-au ajutat ca oamenii să mă cunoască. Nu doar cei apropiați mie, ci mai ales cei pe care îi întâlneam pentru prima dată. Prima impresie despre mine era clară: „este foarte emotivă!”. Nu îmi displace. Sunt situații când sunt destul de puternică și am dovedit-o. Nu urmăresc cu ambiție să împlinesc meniri, să am inițiative, să dezvolt păreri, să mă remarc la evenimente, doar mi le trăiesc. Iar ca să finalizez această postare, declar activ acest blog educativ și mă aștern la publicat amintiri și învățăminte din cariera mea profesională. Sunt învățătoare. Sau teacher. Sau miss... Miss Mony (apelativul unui pici de grădiniță; nivel de învățământ pentru care nu sunt specializată să predau, dar care mă îndulcește cu inocența și privirile directe ale copiilor). Și voi povesti cum este la școală (nivel pe care-l experimentez de 16 ani).