Și declar de bunăvoie și nesilită de nimeni că am ce povesti! Nu am făcut-o până acum, deoarece aș fi vrut ca prima postare de pe acest blog să fie cea mai inspirată povestire din viața mea profesională... Dar ințeleg pe zi ce trece că ea va deveni ultima, exact ca într-un CV: interesează și atrage atenția doar prezentul, actualitatea. Iar pentru mine, cea care se dezvăluie ca Miss Mony, este de fapt cea care este actuală și activă datorită întâmplărilor dinainte de prezent. Îl trăiesc, îl simt și pândesc prezentul, dar sunt cu un pas în spatele lui pentru frumusețea lucrurilor care l-au generat. Nu frumusețea. Emoțiile sunt cele care mă desăvârșesc. Emoțiile îmi construiesc prezentul. Și de multe ori m-au ajutat ca oamenii să mă cunoască. Nu doar cei apropiați mie, ci mai ales cei pe care îi întâlneam pentru prima dată. Prima impresie despre mine era clară: „este foarte emotivă!”. Nu îmi displace. Sunt situații când sunt destul de puternică și am dovedit-o. Nu urmăresc cu ambiție să împlinesc meniri, să am inițiative, să dezvolt păreri, să mă remarc la evenimente, doar mi le trăiesc. Iar ca să finalizez această postare, declar activ acest blog educativ și mă aștern la publicat amintiri și învățăminte din cariera mea profesională. Sunt învățătoare. Sau teacher. Sau miss... Miss Mony (apelativul unui pici de grădiniță; nivel de învățământ pentru care nu sunt specializată să predau, dar care mă îndulcește cu inocența și privirile directe ale copiilor). Și voi povesti cum este la școală (nivel pe care-l experimentez de 16 ani).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu